OLI te invită în lumea lui să crești frumos, sănătos și curajos!

Începând din luna iunie, cei mici au un nou prieten bun, un personaj curios și temerar creat de Olga Gudynn – Oli, un pui de râmă aiurit, dar curajos, care trece prin tot felul de peripeții pentru a-și urma visul de a vedea lumea.

Aventurile râmei Oli este o poveste despre curaj și ambiție și, nu în ultimul rând, despre puterea miraculoasă a fructelor și legumelor.

525dd64f-ab76-4328-8c35-c09866dfbb57

Fiecare carte vândută va ajuta la amenajarea unui atelier de artă în Spitalul Marie Curie, pentru că ne dorim să înseninăm viața copiilor bolnavi de leucemie și cancer. Olga Gudynn va dona jumătate din drepturile de autor pentru amenajarea acestui atelier. Cealaltă jumătate aparține fiului ei, Andreas, care a fost coautor. Andreas este mare iubitor de animale și își dorește să facă voluntariat la ZOO în timpul său liber.

De asemenea, Editura Pandora M va dona cărți pentru biblioteca micuților pacienți de la Spitalul Marie Curie.

 

CUVÂNT DIN PARTEA AUTOAREI

Dragă cititorule mic sau mare, din orice colț al lumii, înalt sau scund, cu păr sau chel… de fapt, nici nu contează, de azi înainte eşti prietenul lui Oli. Te felicit că ai ales să citeşti această carte. Ştiu că sunt foarte multe cărți și e greu să-ți găsești timp pentru toate. Sper să nu se supere alte povești minunate care așteaptă la rând să fie citite… le cer scuze pe această cale.

 

nicoleta nicolae

Editor in Chief: Lucreaza in presa de peste 10 ani. A scris la publicatii precum: The ONE, ProTV Magazin, Apropo TV. N-ar putea trai fara cafeaua de dimineata si calatoriile in lumea larga.

Niciun Comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi afisata

fashion, beauty, lifestyle, parenting, sanatate si sport

FOLLOW US ON